Şeful Renault avertizează că pretul automobilelor va creşte

on
Categories: Noutăți auto

Luca de Meo, numit recent director general la Renault Group, a avertizat că deficitul de semiconductori şi creşterea costurilor cu energia vor conduce la majorarea preţului automobilelor. „Preţurile vor creşte şi mai mult în următoarele 12 luni”, deoarece producătorii de cipuri profită de avantajul oferit de deficitul de aprovizionare, a declarat Luca de Meo într-un interviu publicat joi în cotidianul spaniol „Expansion”.

Potrivit lui Luca de Meo, preţurile au început deja să crească, în condiţiile în care producătorii auto se concentrează pe modelele mai scumpe din cauza lipsei de semiconductori. Pe lângă lipsa de semiconductori, preţul automobilelor este influenţat şi de creşterea cotaţiilor la oţel, gaze naturale, energie electrică, cupru şi aluminiu, a adăugat directorul Renault, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, Luca de Meo a atras atenţia că există riscul ca Europa să îşi piardă competitivitatea în faţa Chinei dacă se vor face progrese mult prea rapide în domeniul automobilelor electrice.

„Dacă Europa devine continentul cu cele mai multe automobile electrice, va deveni un teren de cucerit pentru chinezi. Ei sunt mai competitivi pe segmentul automobilelor electrice, decât pe segmentul automobilelor cu motoare pe combustie.

Din acest motiv, dacă vom avea cele mai stricte reglementări în termeni de emisii poluante şi ne vom concentra pe automobilele pe baterie, chinezii se vor uita spre Europa în loc de SUA”, susţine Luca de Meo în interviul pentru „Expansion”.

Sursa și articolul integral pe: wall-street.ro